Descriere

Violeta Pușcașu nu este un scriitor în adevăratul înțeles al cuvântului. Este mai degrabă un călător pe cuvinte. Iar talentul de a călători, deși l-a deprins din copilărie, pare să se datoreze și faptului că este geograf. Și nu unul simplu, ci cu dublă specializare, geografie – limba franceză; iar peste geografie a mai adăugat, ceva mai târziu, și studii de teologie ortodoxă. Astfel echipată a ajuns să vadă lumea prin multiple lentile și să scrie cât de mozaicată poate fi viața călătorită. S-a sfiit, însă, să arate lumii ce scria. Sau poate a fost prea ocupată cu treburile considerate „serioase”, cu cercetarea științifică, dregătoriile administrative academice și mai ales cu predarea, căci Violeta Pușcașu este, mai întâi de toate, profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Într-o iarnă, la îndemnul unui ieromonah, a ales, cam la întâmplare din teancul de scrieri adunate în timp, vreo 70 de texte mititele, le-a pus între două coperți virtuale și le-a dat drumul în lume, să-și caute singure editor. Norocul a fost că pe drum textele s-au întâlnit cu Michiela Poenaru de la Coresi și, iată, acum există „Sfârșite și nesfârșite călătorii”.

Că nu este o carte scrisă „dintr-o singură respirație”, cum se spune, se vede cu ușurință încă din cuprins – unele pagini datează din studenție, altele din stagiatură, câteva din epoca contemporană, în timp ce altele sunt atemporale. Dar, una peste alta, găsești în toate un strop de lume. O lume adâncă, stratificată și, pe alocuri, șampanizată!

9 recenzii pentru Sfârșite și nesfârșite călătorii. Proză scurtă

Evaluat la 5 din 5

Eleonora D. – 13 iunie 2022

o carte… surprinzătoare – caldă, amuzantă și în același timp profundă
Evaluat la 5 din 5

Aurelia – 20 iunie 2022

Minunat! Delicioasă turtiță! E una parfumată cu emoția călătoriei generice și condimentată cu de toate. Așa că am dat de sare, piper, mentă, miere și multe altele. Un pic de ardei iute pentru cum privești La Defence, ceva scorțișoară pentru Mont Saint Michel. Între toate sfârșitele și nesfârșitele, femeia-curcubeu stă agățătă de cer cu picioarele înfipte în pământ (o văd așteptând să ajungă la Sfintele Moaște și mi-e dragă fără un motiv clar). Femeia – curcubeu, o porție de meditație, o altfel de rugăciune. Binecuvântat omul conștient de mărimea propriilor resurse de uimire și curajos să se arate lumii așa cum este el, autentic, fericit sau nefericit! Eu cred în bucuria vieții și în povestea fără sfârșit. Sunt într-o dimineață de sâmbătă cu Mihaela violetă și mulțumesc Domnului și pentru darul acesta!
Evaluat la 5 din 5

Jacob Cezar – 29 iunie 2022

O carte foarte frumoasa si placuta sufletului ; e ca atunci cand dumneavoastra ne povestiti iar noi va ascultam ” numai ochi si urechi ” , asteptand sa va punem intrebari; este educativa iar stilul narativ , liber , cu umor face sa ajunga la inima cititorului
Evaluat la 5 din 5

yce p – 29 iunie 2022

„Sfârșite și nesfârșite călătorii” este o veritabilă colecție de stări și gânduri, un autentic demers al reflexiv al oglindirii sinelui prin celălalt. Fiecare povestire echivalează narativele personale (profunde, revelatoare, absurde, dar deopotrivă relaxante și garnisite umoristic) cu ubicuul narativ al ”călătoriei”. Acest jurnal poate fi citit atât drept o colecție de memorii personale, cât și ca o colecție de experiențe universale (sau mai degrabă cu adresare universală), ce prefigurează o meta-arhivă identitară colectivă. Deși cartea se construiește pe o stilistică „j.d. salinger-iană”, semantica transformării este lăsată în planul secund. Primordială este devenirea, sau punctul din care narativul nu mai este constrâns de un „sfârșit”. Lăsând deoparte mizele epistemice, sunt convins că „Sfârșite și nesfârșite călătorii” va genera un „catcher-cult” propriu – al detașării umoristice, al toleranței și acceptării, al empatiei și respectului; fie al nostru cu noi înșine, fie al nostru cu noi ceilalți.
Evaluat la 5 din 5

Constantin CRISTEA – 30 iunie 2022

Sfârșite și nesfârșite călătorii….frumoasa carte
cinste cui te-a scris….Doamnei Profesoare cu dragoste…..așteptăm….Sfârșite și nesfârșite cărți….
Evaluat la 5 din 5

Constantin CRISTEA – 30 iunie 2022

O carte scrisă cu inima ….o inimă de geograf care a avut șansa să călătorească…..care are talent să scrie….și curajul sa publice….am citit….am ras….am recitit…și aștept cu nerăbdare nesfarsitele călătorii și evident alte cărți…Doamnei Profesoare cu dragoste….
Evaluat la 5 din 5

Mioara Ardieleanu – 3 iulie 2022

Se deschid băierile timpului când citesc cartea domniei voastre, ,,Sfârșite și nesfârșite călătorii”; fiecare povestioară, adulmecă, fixează sublimul clipei într-o mirare perpetuă.
Scoate cu ușurință, atât de multe lucruri uitate de vremelnicia iluzorie a stărilor noastre interioare. Ce înseamnă asta? Că a înfăptuit un miracol!
Cartea are o calitate extraordinară ce penetrează scutul uitării, scoate la suprafață, sfârșite și nesfârșite aventuri, mai mult sau mai puțin plăcute și după cum spune cel care a scris o recenzie a cărții: ,,un demers reflexiv al oglindirii sinelui prin celălalt”.
Citind, amintirile dau fuga să iasă la lumină, așa, mai uitându-se după colt, rușinate de gândirea semenilor, adevărate cutume care n-au nici o treabă cu evoluția prezentului continuu.
Și scrierile părintelui Crin-Triandafil Theodorescu, îmi scoteau de sub patrahirul gândurilor sale, clipele înverșunate ale lumii mele interioare de altădată, ca pe o spovedanie perpetuă.
Mare har și dar, consider! Și ,,Sfârșite și nesfârșite călătorii”, asemenea.
Poate că sunt cei doi autori, ,,din același aluat”, empatici, cu bucuria și iubirea în suflet, unul preot, geolog, scriitor, duhovnic erudit al lumii interioare, altul profesor, ce-a urmat chiar o facultate teologică, cu Geografia lumii în sânge și la catedră, și același deschizător de drumuri, duhovnic al lumii interioare.

De la prima pagină, m-a pufnit râsul. Nu eram singura moțată care a fugit de acasă.
Doar că eu, alergam cu picioarele goale prin zăpadă, după ce făceam primele escaladări, o pregătire pentru mai târziu, ca să cuceresc crestele munților; adevărate acrobații ca să ies prin geamul cu zăbrele (eu eram doar pedepsită și închisă în casă, semn de mare ,,sfințenie” a mea). Vă imaginați că eram slabă ca un țâr și ușoară ca o pană de porumbel, când mă strecuram cu inima cât un purice, să nu mă vadă Buna mea.

Ups! Sunt o uitucă din fire dar unele lucruri le uită mintea înaintea gândului meu, aparent intenționat.
Uff și Geografia asta scrijelită în tainițele timpului, pe când mă visam pe o plută a exploratorului Thor Hayerdal!
Kon-Tiki, scrijelit și pe salcâmul japonez din curtea Bunilor mei. Hieroglife neînțelese pentru cei din jurul meu. Fie vorba între noi, nici eu nu știu cât înțelegeam din tot ce citeam.
Paradigma realității cotidiene, mă trânti însă pe camera unei roți de camion, plutind pe bălțile Pochinei, de lângă Prut.
Dar hărți? Multe, multe după o generație de unchi ce trecuseră prin școala din sat.
Cartea exploratorului norvegian, n-am uitat-o! Parisul, pur și simplu s-a șters din memorie. Și Belgia asemenea. Mai puțin o clădire de prin sec. XI, o catedrală care conținea o colecție de antichități religioase extrem de prețioase, tapițerii, picturi sau un frumos vitraliu în formă de trandafir.
De fapt în Provincia Hainaut, te va întâmpina orașul Tournai (neerlandeză Doornik, germană Dornick, flamandă: Dornijk, latină Tornacum), un oraș flamand, considerat ca fiind cel mai vechi oraș Belgian. ,,Întors, întoarcere”, cu o impresionantă Catedrală, Notre Dame (în franceză Notre-Dame de Tournai, în neerlandeză Onze-Lieve-Vrouw van Doornik), împletire a stilului romanic și bizantin în arhitectură. Limba locală este Picard, greu de digerat pentru noi. Stilul gotic al corului bisericii mă fascina și mă calma în momentele mele dificile. Picturile lui Rubens și Jordaens își lăsau amprenta în ochii mei, obosiți de atâta măreție și frumusețe.
Catedrala, asemănătoare omonimei sale Notre-Dame din Paris sau Sacré-Cœur de Montmartre, Paris.
Ce plutește în aer? Uitucă așa cum sunt? Cheiurile Senei, alzheimerul pictoriței de origine evreiască, plecate din Brăila sau lipsa celui care l-am iubit. Cheia s-a rătăcit în apele Dunării sau al Senei? Lacătul încă așteaptă să fie închis.
,,Orice este exterior fiind legat de ceva interior, reprezintă numai o față a realității” – vorba lui Vasile Lovinescu din ,,Jurnal alchimic”.
Multe ar fi, multe s-ar povesti, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… mecanismele minții se trezesc la viață, așa cum ai pocni odată din degete la un clic nevăzut.

,,Merg pe poteca spre munte.
DESPRE! Ce minunat!
Violet!” – haiku Basho
Evaluat la 5 din 5

I. Simpetru – 13 iulie 2022

Review scurt: lectură captivantă, plină de umor și revigorantă ca o limonadă vara!
Evaluat la 5 din 5

Voinescu Boni – 8 august 2022

Merită citită!