Rivali în fotbal și în dragoste. Roman

(3 recenzii de la clienți)
13.99

Autor: Delia Mitroi ISBN 978-606-996-610-5

3 recenzii pentru Rivali în fotbal și în dragoste. Roman

  1. Catalina Pana

    Citind cartea asta în liniștea vechiului Cișmigiu, am început să tânjesc după agitația stadioanelor, după valurile tribunelor și sunetul vuvuzelelor. Delia Mitroi a reușit să redea în detaliu agitația vieții de fotbalist, goana după faimă, rivalitățile acerbe între echipele adverse și tumultul existenței acestor sportivi din afara terenului.
    Avem parte de o poveste scrisă ca un scenariu de film, ba chiar pe alocuri mi-a adus aminte de Lecții de viață, un serial difuzat pe Pro TV, care tratează în fiecare episod câte o poveste dramatică.
    Emoțiile, trădările, intrigile, suspiciunile, pasiunile, iubirile, dezamăgirile și secretele sunt ingredientele de bază ale romanului Rivali în fotbal și în dragoste.
    Întâlnirile dintre Sebastian și Răzvan, pe terenul de fotbal sau în afara acestuia, dau naștere unor conflicte de proporții uriașe, fiecare având un ego cât casa și dorința de a fi mai bun decât celălalt. De fapt, greșesc, fiecare consideră că este mai bun decât celălalt, iar asta le înveninează sufletele care ascund traume ale copilăriei. Doar că în goana lor după succes, cei doi tineri uită de suferința pe care o produc celor din jur și animozitățile pe care le crează în mijlocul echipelor la care activează.
    Sebastian Iorgoviceanu a copilărit în austeritatea unui apartament din Craiova, alături de o mamă severă care l-a crescut singură și fără de niciun ajutor. Adina nu a crezut niciodată că Sebastian va face o carieră din pasiunea lui nebună de a bate toată ziua mingea pe maidan, ba chiar i-a interzis acestuia fotbalul și i-a spart vechea minge pentru a-i da de înțeles că este cât se poate de hotărâtă în convingerile sale. Drept răspuns, copilul a făcut țăndări vaza preferată a mamei sale, de altfel singurul obiect de valoare din casă. Băiatul nu și-a cunoscut niciodată tatăl, iar asta i-a creat un gol în suflet și un complex de inferioritate pe care reușește îl ascundă cu abilitatea unui iluzionist.
    Răzvan Stavre reprezintă cu mândrie a treia generație de fotbaliști din familie, după bunicul și tatăl său, stele ale fotbalului românesc. Are asta în sânge și, deși nu a iubit prea tare fotbalul în copilărie, microbul l-a prins și pe el, atât de tare încât ar fi în stare să își înlăture cu orice preț adversarul, chiar și printr-un fault fatal.
    Iulia, iubita lui Răzvan, este atrasă în acest joc al răzbunării din dorința de a se răzbuna pe iubitul insensibil și rece, preocupat doar de alergatul după minge, alege astfel să îl însele pe acesta cu Sebastian, cel mai mare rival al său. Despărțirea este iminentă și bântuită de un scandal de proporții surprins de camera lui Pompiliu, nesuferitul paparazzo de la ziarul Senzația.
    Sandra, copila rămasă orfană la frageda vârstă de cinci ani, în urma unei tragedii fără margini, și devenită copila tuturor, își pierde marea iubire, pe Teo, băiatul dornic de a lupta în războiul altora, ce a sfârșit pe teatrul operațiunilor militare din Rakka, Siria. Moartea i-a răpit Sandrei toți oamenii dragi, dar nu și voința de a merge mai departe. Astfel se angajează ca PR la clubul Lyons București, acolo unde activează și atacantul Iorgoviceanu, doar că lui Sebastian îi place să atace și altceva în afară de poarta adversarilor. Femeile ușoare și relațiile pasagere ale ultimilor ani și-au spus cuvântul asupra caracterului său în materie de relații, iar când el și Sandra reușesc să formeze un cuplu, acesta o dă în bară. Grav.
    Un secret bine păstrat stă să iasă la iveală, Sebastian îl află, Răzvan trebuie doar să își asculte inima și să descifreze glasul sângelui.

    Dacă v-am făcut curioși și v-am stârnit pofta de puțină rivalitate și microb fotbalistic, atunci citiți romanul Rivali în fotbal și în dragoste al autoarei Delia Mitroi

  2. IONESCU GABRIELA

    Am citit romanul „Rivali în fotbal și în dragoste”, de Delia Mitroi. Am rămas surprinsă plăcut să văd că nu e o carte despre fotbal, ci o carte de dragoste, plină de emoție, de suspans și de acțiune. Am devorat-o, efectiv. M-a făcut să mă întristez, să mă bucur, să sufăr odată cu personajele, m-a făcut să simt, să fiu acolo, conectată la poveste. Limbajul este unul îngrijit, descrierile sunt foarte frumoase, te fac să-ți poți imagina locurile respective, personaje de diferite tipologii. Recomand!

  3. Laura Albu

    O carte frumoasă, plină de acţiune şi suspans. Felicitări autoarei!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *