Doina Dorul Dumnezeu

3 recenzii pentru Doina Dorul Dumnezeu

1. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   DOINA DORUL DUMNEZEU
   Mesajul acestui nou volum de versuri?
   „Priviţi, din când în când, către cer! Acolo puteţi vedea doar nemărginirea, nu pe Dumnezeu. Pe EL îl veţi descoperi în voi!”
   Mai spune autorul:
   „Doina este chintesenţa genialităţii acestui neam şi linţoliul aşezat peste trecutul unui viitor dorit.”
   „Dorul este iluzia cea mai dureroasă a sufletului, nu Fata Morgana! Fata Morgana păcăleşte ochiul şi mintea, Dorul îngenunchează sufletul.”
   Autorul Ovidiu Oana-pârâu se roagă; prin ruga lui continuă îndrăzneşte să se dezvelească prin vorbire directă cu Divinitatea. Nu, nu este spovedanie, nu este ceea ce poate vorbi cu duhovnicul său… Fiind Om, venit din lut, din plămada lui Dumnezeu, prin împreunarea părinţilor zămislitori, poetul ţine în palma dreaptă lipite ultimele două degete mici ce îi reprezintă pe Adam şi Eva smeriţi în faţa nedespărţitei Treimi. Curat în simţire, el înfăptuieşte lucrarea plăcută Domnului, dobândind prin Amin, puterea Sfintei Cruci, putând declara cu inima deschisă, „Dumnezeu n-a scris nicio biblie! El a pus totul în noi şi în tot ce ne înconjoară.”

   Iar despre poezia religioasă afirmă: „Fiecare dintre noi avem acea părticică din EL care lasă semn celor apropiați. Eu am un fel de vâlvătaie care arde prin cuvinte cu flacără mai vizibilă, altfel, nu.”

   ***

   Cum Drumul Golgotei e al durerii, al tristeţii aşteptând mântuirea, pregătirea pentru urcarea la cele veşnice în curăţenie, cum
   umbre-oameni îngroaşă cărarea pocăinţei, aşa, ca printr-un legământ christic, o legătură românească lipită-n credinţă, un anou imaterial străbate, trece, duce şi schimbă. „Cel arzător” se aprinde acum în bucuria binecuvântării, ca şi cum ar fi al iertării. Şi străbate imnul românesc al ţinutului de poveste Universul, căci legătura cuprinde totul. Iar volumul acesta de poezie ar trebui să fie carte de căpătâi, hrană, îmbogăţire, perpetuare… „Doina, Dorul, Dumnezeu este un reper important în ansamblul scrierilor mele, volum care adaugă alte dimensiuni scrisului contemporan, adăugându-l la clepsidra limbii române…” Este unicul act de postmodernism important în literatura noastră, sculptarea pe baze noi a credinţei de milenii, dar realizat prin adevăr şi destăinuire nudă, pură, lucru ce nu s-a mai realizat până-n prezent, decât sub rezerva petelor negre, tăcute sau a petelor mult prea fierbinţi, prea colorate, să fie şi întrutotul sincere.

   (RIP)Adina Dumitrescu
   11 martie 2017

2. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   Întoarcere modernă la tradiție. Un punct de vedere

   Când deschid pentru prima dată o carte și zăresc cuvântul înainte al autorului, îmi vine în minte afirmația lui Albert Camus, „Libertatea este dreptul de-a nu minți”. Ovidiu Oană-Pârâu își asumă o libertate a creației prin toate volumele sale de poezie și prin proiectele despre necesitatea de-a recupera, reevalua și de a restitui valori care să asigure identitatea românească.
   În volumul DOINA, DORUL, DUMNEZEU, autorul arată semne care i-au marcat destinul creator și pe care le așază în motto ca pe niște definiții metaforice, cu atingeri din „Amurgul gândurilor” de Emil Cioran. În ele autorul făgărășean intră cu impuls ca să iasă cu efectele unui mesaj al viziunii sale artistice și al experiențelor proprii, racordate la pulsul planetar, intergalactic: „Fărâmele de pământ, lipite de rădăcinile copacilor strămutați, hrănesc fructul amar și nevăzut, numit dorul de casă, prin care ora se face eternitate și secunda împlinire”.
   Întors în ținutul copilăriei, adultul trăiește cu grija de a nu i se atenta „atuul eternității divine” și cu încăpățânarea de-a demonstra limitele ignoranței. Esențe lirice, anunțate de titlu, devin în stilul conotativ din volum permanențe funcționând pe principiul vaselor comunicante din eul poetic.
   În primul ciclu, DOINA, cântecul popular e lințoiul la ce s-a aflat și la ce va fi. Poetul modern preia motive tradiționale (codrul, ierburile, roua, vântul, cerbii, paparudele…) și le preface în senzații organice, în tânguiri de bocet al elementelor firii pentru „veșnicia din senin” („doina primului Amin”). Pare nefirească așezarea ultimului „amin” în doina a doua, însă poetul urmărește imaginea unei simetrii în care să așeze corespondențe dintre teluric și celest. Într-un astfel de spațiu imaginar, Ovidiu Oană-Pârâu se simte invadat de neliniștea omului modern. Gândul la condiția de muritor ia forma unei rugi la ceas de înserare, ca Dumnezeu să îngăduie drumul întors și să nu mai fie așteptat la capăt de moartea pofticioasă și grăbită. Aici stăruie poetul cu iluzia paradisului copilăriei, în care morile de vânt țes povești, în care elementele primordiale nu și-au pierdut transparența. Luciditatea modernă își găsește tihna în codul etic al satului patriarhal, în care omul trăia ritualic. Peste o astfel de lume bat însă aripile unui timp dureros, perceput de cei aflați departe ca o rătăcire în suferință. Doar ritmul doinei îi curge singurătăți în liniștea mioritică a contopirii cu elementele terestre și cosmice, metamorfozate într-un nou început:
   „Iar de-oi sfârși cum nu mi-e vrerea,
   măcar m-aduceți înapoi
   și noaptea risipiți tăcerea
   cu ceteri, flaut sau oboi.
   Și-n zori când iar se scutură
   ori cețuri ori boboci de rouă
   vă strângeți lângă ciutură
   și rostuiți poveste nouă. ” („doar doină”)
   Poetul care anunțase că nu e poet (simularea modestiei) are simțul saturației și atunci schimbă tonul în ondulații moderne („bocet”, și „Romanțe”) Scăpărări de lumină, vâlvătăi, caiere de fum, nori cu miros de ploaie, ciutura din cumpăna fântânii alcătuiesc un peisaj de factură expresionistă, proiectat mitic și având înțelesuri de artă poetică prin îndemn spre perfecțiune, ca în versurile lui Lucian Blaga: „Sapă, frate, sapă, sapă / până dai de stele-n apă” // Alteori se simt ecouri din poezia lui Șt. O. Iosif, cel puțin prin cadențe sonore, sau din filonul tradiționalismului interbelic. Întoarcerea în lut (poemul „din lut, în lut…”) e împăcare cu soarta prin putarea dragostei.
   Libertatea lui Ovidiu Oană-Pârâu are dreptul la cunoaștere, o cunoaștere în stare să apropie depărtările. Dorul, iluzia cea mai dureroasă a sufletului, cum afirmă cuvântul de început, face, în titlul al doilea, din ore eternități și din secunde ore, sub povara înstrăinării. La taraba prezentului se înghesuie oameni amenințați de spectrul morții, iar plânsul străbate zările în dangăt de clopot. E nevoie de o nouă rugă pentru ca iubirea să apropie ființa de rostul ei și poetul să aibă un spațiu virgin, în care dragostea să pătrundă senzual, să contureze chipul iubitei din culori fosforescente, provocatoare de frisoane trupești. Un final-surpriză detensionează, în poemul „ De unde-mi vin atâtea doruri?”, trăirea cu o subtilă aluzie la soluții comode: „Iar un ecou răspunde-alene: / Mergi, spune-i simplu: Te iubesc!” //. E o soluție de moment de vreme ce dorul doare, sângeră și doar apropierea iubitei îl adoarme cu un vis „liniști liniștind”. În vis, dorul curge de dincolo de ceruri și ninge peste așteptări. Energii ritualice motivează gesturile îndrăgostitului, metamorfozate în frunziș verde peste dorințe, în răcoare de codru peste frământări și spaime de moarte. Cu gesturi de haiduc încalecă Dorul Roib (titlul unui poem) și în ritmuri de copite coboară din cosmic o vitalitate aprinsă de vraja nopții.
   Cunoașterea de dor asimilează mituri, modelează statornicia în iubire, o iubire-femeie, o iubire-creație:
   „Dor după dor
   spre ea ne poartă
   mereu alt dor ,
   aceeași poartă…
   deasupra nor
   la-nchisa poartă,
   durut de dor
   spre ea mă poartă…
   norul de dor
   nebun mă poartă
   același dor,
   aceeași poartă.”
   Drumul spre nuntire e o „repetabilă povară” (Adrian Păunescu,) plină de semne ale desacralizării. Trăiri dantești forțează limltele suportabilului:
   Tu știi cum doare neiubirea?
   Arhanghel prăvălit când zboară,
   Gât frânt de pietrele de moară
   Și cea mai groaznică, trezirea…” („Din doruri,dorul doar rămâne”)
   Dintr-o combustie de infern al neiubirii, privirea însângerată caută leac cu „noduri și semne”, (Nichita Stănescu) și alcătuiește un cod de carte așezată în podul ocrotitor al inimii. Împătimitul trece prin vămile dorului să iasă din lumea străină, stăpânită de pustiirea dorului-esență, care târește prin tină curcubeul luminii („revenire”, „haiku”) .
   Motooul ultimei secvențe, preluat și el din cuvântul introductiv, apare ca o interpretare a precptului biblic cu trăirea lui Shakespeare, aceea că universul este acolo unde te afli: „Dumnezeu n-a scris nicio biblie! El a pus totul în noi și în tot ceea ce ne înconjoară”. Să fie primul poem, „Vovidenie”, un votiv, o făgăduință adresată lui Dumnezeu prin ritualuri de întrepătrundere cu cosmicul? Ovidiu Oană-Pârâu alcătuiește un univers poetic în glăsuiri de psalmi, prefăcând profanul în dorințe sacre. Specificul de artă poetică susține imaginarul din subconștient, din care vocea lirică iese mesianic cu dorința de pace universală, după modelul îngerilor. Iubirea trece prin greutăți spre stele având mesaj venit de la orânduitorul lumii:
   „ne cheamă îngerii spre zări albastre
   ei sunt trimiși de-Acela care sus
   ne-nvață sensul devenirii noastre
   și sacrificiul vieții lui Iisus” („ne cheamă îngerii”)
   În acest titlu, Ovidiu Oană-Pârâu se apropie cel mai mult de poezia religioasă a lui Vasile Voiculescu, pentru care credința e pravilă și enciclopedie părintească. Poetul făgărășean simte, ca și tradiționaliștii Nichifor Crainic, Adrian Maniu, Ion Pillat, o dezagregare a ceea ce e vechi, autohton și încearcă spiritualizarea teluricului prin întoarcere la rural și ortodoxie. Nu o face însă izolat de valorile occidentale, la care se conectează prin suflul poeziei și prin proiecte în premieră internațională, cum este „PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE”, singura istorie mondială a clopotelor de la origini până în zilele noastre.
   Modernă e însăși expresia poetică, adesea conceptualizată neologic:
   Un înger e veșnic, perfect rațional
   Enunț structurat în contur imuabil,
   Obstacol ades și chiar greu digerabil
   De omul stupid sau cel irațional” („Priviți-i pe îngeri!„)
   Versuri dăltuite alternează cu versul liber curgând prin ritm interior, pliat pe pulsul iubirii:
   „dar mai ales
   pe Tine Te privesc
   Doamne
   fără să Te pot vedea
   știind că exiști
   în tot ce se vede
   sub lumina soarelui
   care luminează
   și drumul iubitei
   spre mine” („știu!”)
   Cu fiecare poem se întrezărește drumul spre găsirea și salvarea libertății interioare, care-l ferește pe poet de miopia multor contemporani (ultimul poem, „Miopie”). Eul liric vibrează cu nădejdea de supraviețuire în și prin credință, creație.
   Profesor Viorica Pop

3. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   DOINA DORUL DUMNEZEU
   Mesajul acestui nou volum de versuri?
   „Priviţi, din când în când, către cer! Acolo puteţi vedea doar nemărginirea, nu pe Dumnezeu. Pe EL îl veţi descoperi în voi!”
   Mai spune autorul:
   „Doina este chintesenţa genialităţii acestui neam şi linţoliul aşezat peste trecutul unui viitor dorit.”
   „Dorul este iluzia cea mai dureroasă a sufletului, nu Fata Morgana! Fata Morgana păcăleşte ochiul şi mintea, Dorul îngenunchează sufletul.”
   Autorul Ovidiu Oana-pârâu se roagă; prin ruga lui continuă îndrăzneşte să se dezvelească prin vorbire directă cu Divinitatea. Nu, nu este spovedanie, nu este ceea ce poate vorbi cu duhovnicul său… Fiind Om, venit din lut, din plămada lui Dumnezeu, prin împreunarea părinţilor zămislitori, poetul ţine în palma dreaptă lipite ultimele două degete mici ce îi reprezintă pe Adam şi Eva smeriţi în faţa nedespărţitei Treimi. Curat în simţire, el înfăptuieşte lucrarea plăcută Domnului, dobândind prin Amin, puterea Sfintei Cruci, putând declara cu inima deschisă, „Dumnezeu n-a scris nicio biblie! El a pus totul în noi şi în tot ce ne înconjoară.”
   Iar despre poezia religioasă afirmă: „Fiecare dintre noi avem acea părticică din EL care lasă semn celor apropiați. Eu am un fel de vâlvătaie care arde prin cuvinte cu flacără mai vizibilă, altfel, nu.”

   Rezultatele căutării
   Filtre
   Grupuri
   Cred în Dumnezeu 🙏❤️🙏
   Grup public · 2,8 K membri · 13 postări necitite · Membru din aprilie 2021
   CRED ÎN DUMNEZEU 🙏❤️🙏
   TINERI DE MAI MULTĂ VREME – PASIUNEA MEA
   Grup public · 99 membri · 2 postări pe zi
   ACEST GRUP ESTE O CONTINUARE A UNUI ONG CU ACELAŞI NUME,ÎNFIINŢAT ÎN LUNA MAI 2022 Grupul seniorilor activi. Peste 55 ani. Poveşti de succes, din ţară, din lume. realizarea unei reviste pe temă. Socializare pe facebook Activitate naţională prin intermediului ONGului. Editarea unui almanah naţional odata pe an cu realizarile membrilor. Deschiderea de filiale în țară și străinătate; Comunicarea modernă, între membrii Asociaţiei, prin website-ul propriu, și promovarea portalurilor electronice ale Asociaţiilor, din țară și de peste hotare; Editarea unor publicații proprii, electronice și tipărite, de informare și perfecționare profesională, buletine informative, studii, cataloage, ale lucrări; Organizarea de mese rotunde la aniversările cu cifre rotunde ale unor personalități somităţi din orice domeniu. Organizarea unor schimburi de experiență în țară și diaspora; Reprezentarea membrilor săi pe plan intern și internațional; ALTE DETALII: https://senioriactivi.webnode.page/
   11 prieteni sunt membri
   Prieteni din Uniunea Scriitorilor din România
   Grup public · 1,1 K membri · 8 postări pe lună
   Grup dedicat membrilor Uniunii Scriitorilor din România
   171 prieteni sunt membri
   Elisei Ieromonah – 24.08.2019