Între două lumi. Roman de dragoste

(o recenzie de la un client)
13.99

Autor: Lilly Aliens ISBN 978-606-049-124-8

SKU: 978-606-049-124-8
Category:
Tags: , , ,

1 recenzie pentru Între două lumi. Roman de dragoste

  1. Codrin Pasca

    Așa cum am mai scris, Lilly Aliens are resurse inepuizabile. Scriitoarea are o imaginație nelimitată și poate scrie despre orice. Desigur că preferă să scrie povești de dragoste deosebit de frumoase, diferite de fiecare dată, povești în care unii se pot recunoaște, din care unii pot învăța, sau alții pur și simplu pot afla cât de diferiți și surprinzători pot fi oamenii care ne înconjoară.
    Între două lumi nu face notă discordantă. Este tot un roman de dragoste special, spun eu. Special pentru că de data asta nu este o poveste simplă, dintre doar două personaje, ci urmărește mai multe povești de dragoste deodată.
    O fată „de la sat”, absolventă de liceu, serioasă și ambițioasă, își dorește să se dezvolte personal mai mult decât i-ar putea oferi mediul în care s-a născut. Dorește să urmeze o facultate la oraș, pentru ca apoi să se întoarcă în locul natal să profeseze. Un bărbat căsătorit, arhitect, foarte bun profesionist, are un copil, o viață îndestulătoare, dar se simte neîmplinit. Își dorește o viață mai simplă, în satul copilăriei. Soția lui, asistentă medicală, a avut înainte de căsătorie o relație cu un medic, coleg de serviciu. Prietena tinerei fete ajunsă la oraș are și ea o relație. Dintr-un triunghi amoros, povestea se dezvoltă și mai apare o latură, transformându-se într-un patrulater. Dar când crezi că asta este, mai apare încă o latură și totul se transformă într-un pentagon amoros, ca să zic așa. Sunt frânturi de povești care sunt singur că se întâmplă și în viața reală, dar Lilly Aliens are talentul de a le face și mai speciale, complicându-le și adăugându-le mister, spre deliciul cititorului.
    Iată o mostră a stilului în care scriitoarea ne descrie sentimentele unuia dintre personajele principale: „Plutesc. Sunt un bărbat îndrăgostit. Ați fost vreodată îndrăgostiți? Nu??? Să vă explic cum este: totul capătă culoare. Nimic nu este greșit sau urât. Orice lucru imposibil devine posibil. Te simți puternic, viril, frumos și de neoprit. Toate planetele din Univers lucrează numai pentru tine. Dragostea este o energie. Este culoare, este gust și miros. Totul capătă sens, totul devine magie. Nimic nu mai e greu sau de nerezolvat. Nu-mi pasă de nimic și nimic nu mă poate opri. Acum să nu vă imaginați că am devenit un om nebun. Chiar deloc. […] Doar că mintea și sufletul meu au aripi.”
    Din nefericire, nu este totul atât de simplu și frumos și, așa cum ne spune un personaj: „Dragostea dusă la limitele suferinței nu mai este dragoste. Iubirea nu ar trebui să doară.”
    Este dovada talentului scriitoarei că ne ține cu sufletul la gură și ne determină să citim cât mai repede întreaga poveste, pentru ca să vedem cum, sau dacă, se rezolvă problemele personajelor.
    Vă invit de asemenea să citiți gândurile mele și despre celelalte cărți – scrise de Lilly Aliens – pe care le-am citit până acum:
    https://codrinpasca.com/?s=Lilly+Aliens

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *