Răspunsuri pentru Will

3 recenzii pentru Răspunsuri pentru Will

1. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   Volumul de sonete RĂSPUNSURI PENTRU WILL a fost menit să comemoreze, la apariţia sa în 2016, 400 de ani de la trecerea în nemurire a Marelui Shakespeare.

   Cadrilul Will – Ovidiu Oana-Pârâu deşi ar trebui să aibă o curgere lentă cu dări de cuvinte şi zămisliri de răspunsuri, are totuşi un pisc total ineclectic, energetic, poetul amintindu-ne de „a fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea”, una din predictele filosofiei hamletiene. Urmărind rotirea scenelor intrăm, noi cititorii, în universul necuprins în care-şi fac loc cerul, pământul, floarea, copacul, iubirea, dar şi „pârâul din argintul lumii”.

   Intrăm de asemenea în cel al triumfului, măiastra, în care un fenix nu se lasă-ngropat în cenuşă ca apoi să apară, ci are pasagere scânteieri de ciclop peste miriştea neagră lăsată de noaptea lunii acoperite.

   Dincolo de a fi doar parte a unui volum comemorativ, cele 107 „Răspunsuri pentru Will” pot fi considerate ca o reinterpretare a temelor extrem de actuale, şi în Anglia sfârşitului de sec. XVI, şi în lumea de azi.

2. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   Adina DUMITRESCU

   CUVINTE DESPRE „RĂSPUNSURI PENTRU WILL” SONETE DE OVIDIU OANA-PÂRÂU

   Îţi ridici ochii dintre litere alergate, grupate după cum îi stă bine unei opere literare de mare ţinută, vrei să ţi-i odihneşti fără de ţintă şi ca-n basme, ţi se năzăreşte o imagine. O fixezi după cum îţi e obiceiul, mai clară ori mai obscură. Obişnuită cu acurateţea, o tragi cât poţi înspre tine. Ce vezi e o imagine stranie, o unire din două foiţe de pergament lipite prin arta iubirii şi înţelegerii pământene – e un singur om, format din două fiinţe îngemănate. Se-ntâmplă, îţi spui, deseori chiar şi tu te-ai pliat pe o mănuşă care-ţi părea caldă şi părea-n stare să te muleze. Te freci la ochi. Îi deschizi iar. Pe câmpu-ţi întreg, vizual, un holz-şurub mare cu cap înfiletat cu petală de roză ce nu lezează dedesubtul care este o carte. Citeşti pe cotor „RĂSPUNSURI PENTRU WILL” sonete de autor Ovidiu Oana-Pârâu, iar deasupra şurubului o scenă turnantă, căci nu-i aşa? „lumea e ca o scenă şi oamenii sunt doar actorii”. În rotirea de scene fără cortină, în sus-mijlocul fiecăreia tronează un medalion miniatură William Shakespeare, cu trăsături ferme, mustaţă, ochi pătrunzători, întrebători, înnobilat auxiliar de broderia clasică măiastră, mix de mătase belgiană, englezesc-avoniană, londonez-oxfordiană. În acelaţi timp, trăsăturile aceluia într-o continuă cercetare a adevărului mai presus decât toate, al adevărului ce odată pătruns, îşi schimbă înţelesul acestuia, aproape pierzându-se în hăţişul întrebărilor. Autorul şi-a ales în scrierea versurilor numărul 14 – „m6 între Open Meandric Numbers” partajare între 14 ca format din doi de 7 considerat norocos şi 14 cel „nenorocos în China, omofona expresiei vreau să mor”.

   Aşadar, scena 1 ne aduce prin Ovidiu Oana-Pârâu un Will nesigur, întrebător –
   „Nelămurite gânduri şi greaua zbuciumare.
   Servindu-le în palmă, le-aruncă-ntre gunoaie.
   A meritat, crezi oare, această frământare,
   Tutunul ars în pipă şi-un fir de lumânare?”
   (zădărnicie)

   sau
   „Citesc din cartea lumii neînţelese rânduri,
   Reci frământări de suflet, sleite de cuvinte.
   Îmi rătăcesc cărarea prin tot atâtea gânduri,
   Purtat de duhuri negre desprinse din morminte,
   Pe-nvolburate Stixuri cu risipite vaduri
   La sărbătoarea morţii, atent să iau aminte”
   (coşmar)

   şi el, Will îşi aduce aminte, şi tu (autor) ţi-aduci aminte, şi eu mi-aduc aminte, cum petele ciumei, din casă îi ies şi îi intră amintiri prea vii şi prea proaspete de nefiinţă tăiată de boală, de durerea rămaşilor.
   „Aduce moartea strângere nebună,
   De fulgere şi neguri în furtună.”
   (fulgere şi neguri)

   Scena se mişcă părăsind treptat umbrele necunoaşterii depline, acaparând-o pe a doua, în care, precum Qusimodo îşi plimbă cocoaşa nemeritată, minciuna, colportarea şi dorinţa anihilării lui ca stea ce sclipeşte prea puternic, prea strălucitor, războiul invidiei ce-ar fi mers până la desfiinţare. De unde atâtea pene la un om simplu, un simplu învăţător dintr-o familie modestă din Avon?Alături, un Marlow înaintează cu o lance blestemată pe care este încrustat sigiliul otrăvii nimicitoare, neajungerea la pomul lăudat, la cel plin de roade.
   „Mi-a năruit lăcaşul, stupida nepăsare,
   Măreţ copac, din mladă, am ridicat prin trudă.
   Se frânge rădăcina sub patima zăludă.”
   (se frânge rădăcina)

   Aducând faţă în faţă figuri biblice, autorul îl compară pe Will cu însăşi lepădarea şi luminarea lui Petre de Isus.
   „Când ura, blasfemia, devin obişnuinţă
   Ce rege-a fost vreodată atât de iertător
   Să îşi jertfească Fiul, iubirii de popor?”
   (o viaţă-n dar)

   Şi iată cum în scena trei, o pereche stă spate-n spate. Haine de femeie lipite de haine bărbăteşti. Suflete dintre cele mai alese. Nu li se văd feţele, doar autorul le vede sufletele asemănătoare, simţirile. Meditaţii cu privire la natura iubirii, „pasiune sexuală, procreare, moarte şi timp.” Dragoste pentru „frumosul stăpân” sau dragoste pentru „Dark Lady” (amanta brună). Poeme „A Lovers′ Complaint” , ca-n Oscar Wilde – collaje pictural sau mai explicit, portretul ambigen Marquis de Sade, ambele semnate de Slanislav Plutenko.
   „Dilema ta e asta: renunţarea
   ‘Ţi va rătăci prieten şi iubită!
   Cu el vei şti-o singur fericită,
   Ce să alegi? Ştiu! Asta-i întrebarea.
   Hai! Te dezleagă! Cumpăneşte bine!
   Iubirea lor pe tine te conţine.
   (Sonetul 42)

   Cadrilul Will – Ovidiu Oana-Pârâu deşi ar trebui să aibă o curgere lentă cu dări de cuvinte şi dări de răspunsuri, are totuşi un pisc total ineclectic, energetic, poetul amintindu-ne de „a fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea”, una din predictele filosofiei hamletiene. Urmărind rotirea scenelor intrăm, noi cititorii, în universul necuprins în care-şi fac loc cerul, pământul, floarea, copacul, iubirea, „pârâul din argintul lumii”.
   „Mai stau! Nu mult! Doar cât clipeşte steaua
   Peste argintul lumii prins în rouă,
   Sau cât pumnalul de lumini când plouă,
   Ori fulg pe mâna ce-o mângâie neaua”.
   (pârâul din argintul lunii…)

   Intrăm de asemenea în cel al triumfului, măiastra, în care un fenix nu se lasă-ngropat în cenuşă ca apoi să apară, ci are pasagere scânteieri de ciclop peste miriştea neagră lăsată de noaptea lunii acoperite.

   Mărturisesc că acum multe luni, la prima poezie scrisă de autorul acestei splendide creaţii, am avut flashul talentului unicat. Era preocupat, atât de preocupat, încât părea trist. – Încearcă plimbarea, i-am spus, aminteşte-ţi de zidurile cetăţii Făgăraşului, de devierea drumului spre mănăstirea Sâmbăta, de râul paralel ce-şi iese din matcă, de izvorul lui Arsenie Boca ieşind dintre stânci, de Ucea de Sus şi de Jos, de ministiclăriile particulare ale Avrigului, cumpără-ţi cartofi la sac din şosea, încearcă! – Pe toate le ştiu, pe toate le-am încercat! Inconştient, mi-am spus că e dezabuzat din varii motive. N-am întrebat, mă grăbeam la o lansare în Bucureşti a unei cărţi de poezii scrisă de un sorbonard. Treptat i-am citit autorului poeziile postate, era ceva nou, era ceva complet, stratificat în timpul micaşistului ce-ţi bate ochiul cu scânteierea de mică. Î-am urmărit în direct lansarea din Calderon, auzeam clopoţeii din colecţia privată, auzeam versurile cărţii, o sinestezie trezitoare la viaţă, la frumos, la perfecţionism şi matură aşteptare. La a doua lansare în direct, entuziasmul a trecut bariera solitudinii, aducându-mi entuziasmul descoperirii lucrului inestimabil, a scriiturii de excepţie. Mai este cazul să fac vreun îndemn? Ar fi ca şi cum aş predica o religie printre religioşi practicanţi. Felicitări Ovidiu Oana-Pârâu!
   ––––––––––
   Adina DUMITRESCU
   Râmnicu Vâlcea
   27 ianuarie 2017

3. 

   Evaluat la 5 din 5

   ovidiu oana-pârâu – 4 iulie 2022

   Cristalul oglinzii în moarate ape

   Răspunsuri pentru Will – Sonete,
   Răspunsuri pentru Anne – Sonettina
   – impresii de cititor asupra celor două volume ale autorului Ovidiu Oana-Pârâu

   Cu cele două volume în faţă şi cu cele două percepţii în faţa mea, scrise după îndelungate şi atente citiri, încerc sintetizarea acestora exprimându-mi un punct de vedere literar, asumându-mi o responsabilitate pe care mi-o iau fără alt aviz decât cel al prea cititorului, un punct de vedere a cărei demolare stă în puterea autorului asupra mesajului cărţilor, ca şi al dumneavoastră, avizaţi cititori. Consider că o carte se prezintă singură, sau, mai nou, pe coperta patru a fiecăreia s-ar însera câteva cuvine ale criticilor avizaţi. Dar cum stilul sobru al celor două volume ne aduce trainice, clasice impresii, trec peste uzualul instaurat într-un prezent în care, notele de cititor mai mult încarcă decât simplifică orice conţinut. Lumea se grăbeşte, prezentele din contră, se aşează trainic. Încerc de asemenea să dau justă valoare autorului, locul său în literatura românească modernă, simplificată până la naraţiuni deseori sterile, căreia-i lipseşte doar miezul. Şi intervine aici o mişcare neaşteptată de prestidigitator, o iluzionie, apărută în momentul îndepărtării lor pentru a-mi face loc scrierii, eliberându-mi locul de lângă laptop. Pun pe măsuţa de lângă birou prima carte – Răspunsuri pentru Will – cu faţa, şi lângă ea, răspunsuri pentru Anne cu spatele, explicit coperta unu – Will faţă şi coperta patru – Anne. ŞI-MI APARE ca-n scamatoria de mare clasă ilustraţia unui singur costum sau smoking ivoir-crem cu cămaşă / cavată / papion desfăcut lejer de culoare granat, ţinută rafinată, de cel mai bun gust. O singură haină îmbracă două personaje? O singură haină, un cuplu! Şi mă cert şi-mi fac vină pentru că n-am spus de la început că de fapt cele două volume nu pot fi despărţite, ele dau nota cuplului unit spre veşnicie, chiar dacă ea, Anne, e intenţionat lăsată ca o umbră a marelui Shachespeare, chiar dacă ea reprezintă bobocul de roză ţinut la vedere pe reverul lui Will , înspre umărul care i-a ţinut pana. Ceea ce spun este o analiză nu neutră, ci obiectivă. Metafizic, mai degrabă epifizic ea îi schimbă traiectoria, îi aduce devenirea, creşterea, extinderea spirituală, farmecul, talentul, cunoaşterea vieţii cu aşteptări, cu aducerea polivalenţei, tragismului, comediei, rătăcirilor, recunoaşterii de sine, întărirea convingerii, prosternării în faţa unui singur şi acelaşi Dumnezeu, căruia el i se închină. Will devine imaginea moarată a oglinzii Annei, Anna este oglinda lui moarată. Ea nu minte cititorul, care percepe un alter ego doar schiţat, intrând în conexiune directă cu publicul cititor prin tăcere, simţire şi sacrificiu. Acolo unde lumina scrierii reprezintă convexitate, întunericul aducător de lumină prezintă concavitate şi de aici, onduleu, împletire, transpus în zidire prin încercări, curgere. Este adiacentă Zidirea prin şi din dragoste a Anei lui Manole, e transpunerea clasicului peste particularitatea ziditorului român şi nu numai, iar trăinicia ei n-o face decât iubirea. Sacrificăm fiinţa iubită pentru creaţie şi zidire, iubim jertfindu-ne, amintirea rămânând în inima şi trupul nostru pentru totdeauna.

   „O singură secundă trăită în iubire,
   Înnobilează viaţa şi-nseamnă fericire”
   (sărută-mi adevărul …)

   „A mea, a ta … de netrăit tristeţea!
   Cum altfel e s-o afli răzleţită
   Iubirea care macină, irită,
   În loc să te alinte şi răsfeţe?”
   (sonetul 42 … )

   În ceea ce-l priveşte pe autorul Ovidiu Oana-Pârâu, mai este cazul să se întrebe cineva, indiferent de onorurile acelora bogaţi în distincţii, medalii, titluri, citind cu atenţie aceste volume, dacă are loc în Literatura română? Nu numai că-şi are locul lui păstrat pentru eternitate, dar are locul aşezat printre cei din treapta de sus a podiumului. Viitorul nu-i va păstra acestuia doar amprenta personală, inegalabilă, ci numele întreg alături de mai marii literaturii noastre. Expun mai jos, din mai noile lui creaţii dezvăluirea însemnând Crezul, Dezamăgirea actuală şi Speranţa. Pentru uşurarea înţelegerii preceptelor, cu voia dumneavoastră, le voi numerota.

   Crezul poetului – 1

   „Povestea mea? Nu e o-nchipuire!
   Nadir, Zenit şi orice alt′ mai poate
   Să-mi împlinească sufletul, sau poate
   Ce duc spre infinit ori nemurire,
   Şi să iubesc cu-ndeajuns iubire,
   Flămând sau blând ca cel care socoate
   Că a primi târziu serenitate
   Este îndeajuns dumnezeire.
   Nicicând fi-i-va-mi patima pierdută!
   Sub clătinări sau sub credinţa care,
   Cu mine zămislită şi născută,
   Eu o trăiesc nu-n ziua care doare,
   Ci-n viitor, în clipa neavută
   Şi-am să iubesc în moarte şi mai tare!
   „(povestea mea …)”

   Dezamăgirea actuală a poetului – (2)

   Eu scriu. Tu scrii. Ei nu citesc!
   Arar mai frunzăresc cuvinte,
   Picnic frugal printre morminte,
   Un fel de-a fi mai nelumesc.
   Le e de-ajuns că se iubesc,
   Şi nu-şi mai dau răgaz s-alinte
   Lacrimi de dor, doar iau aminte
   La tot ce-i nou. Ba chiar glumesc
   Şi în derâdere iau toate,
   Timp, bunăstare, viitor.
   Răspundere, a fi dator,
   Nu-s pentru azi ori mâine! Poate,
   Pentru a fi învingător
   Este destul să dai din coate.
   „(bacalaureat …) [învinşii care dau din coate]”

   Speranţa poetului – (3)

   „Mai am să-ţi spun ceva, aşa cum scris-a
   De-nţelepciunea muzelor ne leagă
   Menindu-ne să-nsămânţăm obleagă
   Cu har de suflet peste veche clisa
   Ce maculează inima beteagă:
   Nu i-am crezut pe cei care te neagă
   Aiurea sau pe maluri de Tamisa!
   „Îmi tângui tânguirile trecute”
   Ţinut-am minte, încă de copil
   Că demiurgul dăruie virtute
   Şi-n Cireşar şi celor din April,
   Şi celor ce râvnesc la senectute,
   DOAR DE-AU CLĂDIT CEVA, Mărite Will”
   „(mai am să-ţi spun ceva …)”

   A consemnat pentru dumneavoastră, cu nespusă plăcere,
   Adina Dumitrescu
   31 ianuarie 2017